Procurorii anticorupţie susţin, într-un răspuns la o solicitare MEDIAFAX, că în dosarul în care sunt cercetaţi doi foşti angajaţi ai ISU în legătură cu incendiul din clubul Colectiv s-au constituit 248 de părţi civile care cer daune de 212.474.000 euro şi 51.240.315 lei.  Antonia Radu şi George Petrică Matei, angajaţi ai ISU, în prezenţi suspendaţi, au fost trimişi în judecată de DNA, în cauză constituindu-se 248 de părţi civile care cer daune de 212.474.000 euro şi 51.240.315 lei.Mai multe persoane aprind lumanari in memoria victimelor incendiului de la clubul COLECTIV din Bucuresti, in Piata Victoriei din Timisoara, duminica, 1 noiembrie 2015.

“În perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, în calitate de ofiţeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că Clubul Colectiv din Bucureşti (care până la data de 06.10.2014 a funcţionat ca persoana juridică S.C. Music Hall S.R.L., Bucureşti, iar după această dată ca persoana juridică S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti) desfăşura activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu”, anunţă procurorii anticorupţie într-un comunicat de presă.

Potrivit DNA, conduita celor doi a dus la crearea unui prejudiciu de 12.156,42 lei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov (reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data de 30.10.2015, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie) şi la obţinerea unui folos necuvenit de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti (reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcţionării până la data tragediei).

“De menţionat este faptul că, deşi au făcut mai multe deplasări la Clubul Colectiv Club, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate comercială să fie luată în evidenţă de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. Mai mult, în aceeaşi calitate şi cu bună ştiinţă, cei doi inculpaţi, fiind în timpul serviciului şi contrar atribuţiilor de serviciu, au întocmit în numele S.C. Colectiv Club S.R.L. şi pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecţia împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziţie privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziţii de apărare împotriva incendiilor, fişe individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă şi au instruit angajaţii societăţii în cauză pe linia securităţii la incendiu”, mai spun procurorii.

“Până în acest moment, în dosarul la care faceţi referire s-au constituit părţi civile un nr. de 248 persoane care au formulat pretenţii civile ce se ridică la sumele de 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei. De asemenea, au mai fost identificate un număr de 55 persoane ca participanţi sau succesori în drepturi ale unora dintre victimele incendiului produs în clubul Colectiv din Bucureşti la data de 30.10.2015, cărora le-au fost aduse la cunoştinţă obiectul cauzei, încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale, urmând a fi citaţi în cauză în calitate de persoane vătămate”, se arată în răspunsul procurorilor.

Curtea Militară de Apel a decis pe 15 februarie să retrimită dosarul în care sunt anchetaţi pompierii George Matei şi Antonina Radu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Bucureşti-Ilfov la DNA, pentru ca procurorii să refacă rechizitoriul, magistraţii cerând “respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor, subiecţilor procesuali principali şi ale celorlalţi subiecţi procesuali prin crearea cadrului procesual corespunzător, respectiv introducerea în cauză a persoanelor vătămate, a părţilor civile şi a celorlaţi subiecţi procesuali – corelativ infracţiunilor imputate celor doi inculpaţi dar şi înlătură de la aplicare măsurile procesuale şi probele administrate prin încălcarea dreptului la un proces echitabil”.

George Matei şi Antonina Radu au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, pe 4 decembrie 2015, fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor de prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI).

În plus, ISU Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 29.680 de lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului din clubul Colectiv.

“Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii cpt. Radu Antonina şi cpt. Matei George Petrică, la momentele controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparţinând SC Colectiv Club SRL, dar şi prin efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în condiţiile permiterii funcţionării societăţii în lipsa autorizaţiei pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015, consecinţa fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data menţionată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie”, se menţionează în rechizitoriu.

Conform documentului citat, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, clubul Colectiv ar fi realizat un folos necuvenit în valoare de 62.298 lei, “reprezentând profitul net pe care societatea comercială l-a realizat în perioada ce interesează cauza”.

Procurorii DNA susţin că, deşi au făcut mai multe deplasări la SC Colectiv Club SRL, Antonina Radu şi Petrică George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti, ca funcţionând fără aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Mai mult, potrivit procurorilor, cei doi angajaţi ai ISU s-ar fi oferit să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului pentru obţinerea avizului PSI.